Prin ultima sa manevra, ministrul Muncii tine parca sa-l contrazica pana si pe La Fontaine: corbul n-a fost fraier ca a "pus botul" la povestile vulpii, ci doar pentru ca a scapat din gura cascavalul. Acuzat de firmele care intermediaza angajarea de muncitori romani in strainatate ca le face concurenta neloiala prin oficiul din subordinea sa, dl. Marian Sarbu a gasit o solutie abracadabranta de a le inchide gura: firmele nu mai au nevoie de acreditare din partea oficiului (o forma voalata de a se spune ca se da liber la tepe), iar oficiul se transforma intr-un fel de sereleu guvernamental de plasare a fortei de munca peste hotare. Desigur, centrul coordonator va fi tot oficiul d-lui Sarbu, la care vor apela majoritatea celor interesati, pe principiul ca acesta reprezinta statul. Si, asa cum s-a vazut, de pe urma activitatii de intermediere a oficiului se incaseaza nu numai comisioane legale, ci mai ales spagi consistente. De fapt, s-ar fi cerut ca oficiul sa "arunce din cioc cascavalul", pastrandu-si doar atributiile de reglementare, pe care sa si le ia in serios. Asta ar fi insemnat, in primul rand, incheierea unor acorduri interguvernamentale "beton" cu tarile dispuse sa angajeze muncitori romani. In momentul de fata, Romania nu are acorduri de munca propriu-zise, ratificate prin legi adoptate de Parlament, ci doar niste intelegeri sau conventii maxim la nivel ministerial cu Israel, Germania, Ungaria si alte cateva tari. Sa ne mai mire faptul ca muncitorii romani sunt nevoiti sa accepte conditii de munca dintre cele mai umilitoare si riscante? Angajatorii straini au inteles ca statul roman nu e interesat de soarta cetatenilor sai si multi profita la maximum de asta. Consecinta se vede in tot mai numeroasele accidente de munca din strainatate, soldate cu victime printre muncitorii romani. Zicem accidente de munca, si nu atentate, dar chiar si faptul ca romanii, si nu cehii, ungurii, polonezii sau bulgarii cad cel mai frecvent, dintre straini, victime ale terorismului in Israel este edificator. De ce romanii sunt cei care isi risca viata pentru cateva sute de dolari, muncind in conditii subumane si chiar cu moartea pandind la fiece colt de strada? Explicatia ar fi ca, pe langa salariile de mizerie pe care le primesc in tara - dar care, in cazul multora, le-ar asigura supravietuirea -, muncitorii romani sunt obisnuiti cu pericolele la locul de munca. Dovada - aproape ca nu trece saptamana fara sa se consemneze undeva prin tara un accident de munca grav, soldat cu morti sau mutilati. Specialistii zic ca asta se intampla pentru ca romanii si-ar fi pierdut cultul pentru protectia muncii, lucrand de multe ori fara sa-si ia cele mai elementare masuri de asigurare la accidente. Aceasta cauza este insa, la randul ei, un efect dramatic al unei situatii de neconceput intr-o tara in care statul actioneaza in interesul cetatenilor sai: in Romania ultimilor zeci de ani nu s-a investit mai nimic in protectia muncii. De ani de zile, Uniunea Europeana piseaza autoritatile de la Bucuresti sa scada contributiile de asigurari sociale, pentru a introduce contributiile la asigurarile pentru accidente de munca si pentru a-i obliga pe patroni sa cheltuiasca sumele necesare pentru cresterea gradului de securitate a procesului muncii. Dar Guvernul prefera sa incaseze sume imense de la patroni precum CAS si sa se spele pe maini cand vine vorba de accidente de munca. Cu exceptia accidentelor soldate cu morti, cand imaginea demnitarilor este protejata cu cateva zeci de milioane de lei aruncate familiilor victimelor. In momentul de fata, compensatiile salariale pentru incapacitate temporara de munca sunt achitate de patroni, care sunt nevoiti sa incheie in acest sens contracte cu societatile de asigurari. Este greu de crezut ca aceste contracte optionale au clauze mai avantajoase decat ar avea un contract de asigurare obligatorie cu statul. Unii patroni refuza sa se asigure si spun ca le vine mai usor sa plateasca o data, in caz de accident, decat o viata intreaga, cate putin. Dar platesc ei "o data" atat cat se cuvine? In cazul in care accidentul de munca s-a produs din vina patronului, victima poate solicita despagubiri, dar pentru asta trebuie sa se adreseze instantelor de judecata, iar procesele sunt greu de castigat: lungi, costisitoare, chiar si in conditiile in care exista probe indubitabile. Este greu sa speram la masuri care sa-i incurajeze ori sa-i constranga pe romani sa munceasca numai in legalitate si siguranta in strainatate, cata vreme in tara munca la negru si fara protectie la accidente este prezenta mai peste tot. Nu putem crede in reabilitarea situatiei, cata vreme aceasta ar trebui sa fie opera Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, minister in care, deocamdata, solidaritatea e doar in coruptie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu