Disidentul de Curte

Interesant personaj, cu adevarat interesant. Paunescu recunoaste ca l-a iubit pe Ceausescu, dupa 1968. Pana in 1985. Cand dictatorul s-a suparat pe poetul sau de Curte. I-a placut poetului, in 1968, curajul antisovietic al tanarului Ceausescu si, zice azi, nu-si poate renega aceasta optiune, care i-a schimbat viata. Dar azi e azi, nu e ieri, iar lumea de azi stie ca Secretarul General al PCR n-a fost chemat la intalnirea secreta a Secretarilor Generali care au decis invazia trupelor Tratatului de la Varsovia asupra Pragai reformiste din august 1968. N-a fost chemat, pur si simplu, iar, apoi, cand devenise eroul international al independentei fata de Moscova, a initiat planul "Orizont" potrivit caruia agentii romani aveau sarcina de a fura cat mai multe secrete tehnologice de la occidentali pentru a le livra Moscovei, care, acum, avea relatii mai reci cu Occidentul. Diversiunea de succes cu piesa de teatru "Independenta lui Ceausescu" era stiuta, in tara, doar de Elena Ceausescu - iata secretul obedientei falimentare dictatorului nostru fata de primitiva lui sotie.Pe de alta parte, zice ca n-a iubit si comunismul in sine, ci doar pe Ceausescu in hainele lui de nationalist. Ca nici comunismul n-are viitor, dar nici democratiile liberale n-au. Asteapta o "a treia cale", care sa ia ce este bun si de la comunism, si din democratii, adica, mai exact, un sistem civic-statal care sa impace si nevoia de egalitate sociala, si pe cea de libertate politica.Concluzia ar fi ca Adrian Paunescu, ca si Cioran in tineretea lui, vrea o Romanie puternica, imperialista, capabila sa mearga pe aceasta a treia cale a bunastarii si libertatilor. Buba e doar ca Paunescu nu constientizeaza aceasta concluzie.